Mossad cere intensificarea mobilizării sociale în Iran
Mossadul israelian a făcut apel miercuri la protestatarii iranieni să-şi intensifice mobilizarea socială, afirmând că este alături de ei „pe teren”, unde demonstraţiile au afectat marţi cel puţin zece universităţi, potrivit Hotnews.
„Ieşiţi împreună în stradă. A sosit momentul. Suntem alături de voi. Nu doar de la distanţă sau prin cuvinte. Suntem alături de voi şi pe teren”, au transmis serviciile secrete externe ale Israelului, pe X, conform sursei citate.
Potrivit informaţiilor din partea sursei menţionate, protestele au început în Iran duminică, iar luni au avut loc cele mai mari demonstraţii din ultimii trei ani, după ce moneda naţională s-a prăbuşit până la un minim record faţă de dolarul american.
Hotnews a amintit că protestele au început cu ieşirile în stradă, în Teheran şi alte mari oraşe, ale comercianţilor din bazaruri, segment care a jucat un rol crucial în Revoluţia Islamică din 1979, care a răsturnat monarhia şi i-a adus pe islamişti la putere.


