Emisarii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui, vor merge la Moscova cu oferta de recunoaştere a controlului Rusiei asupra unor teritorii din Ucraina, conform mass-media, de unde urmează să relatăm. Aliaţii europeni au respins ideea recunoaşterii teritoriilor cucerite de Rusia.SUA sunt gata să recunoască controlul Rusiei asupra Crimeei şi a altor teritorii [...]
Fecioara – Adaptarea îți deschide drumul către succes Perioada Săgetătorului îți zdruncină rutina bine pusă la punct, însă în favoarea ta. Se anunță colaborări noi, în domenii în care nu ai mai activat până acum, iar aceste oportunități nu trebuie ignorate—mai ales dacă ai obiective financiare care necesită o soluționare rapidă. Chiar dacă lucrurile nu [...]
Preşedintele Argentinei, Javier Milei, a decis să nu mai efectueze călătoria planificată în Statele Unite pentru a participa la tragerea la sorţi a Campionatului Mondial de Fotbal din 2026, eveniment programat pe 5 decembrie la Washington, potrivit agenţiei EFE, de la care transmitem cele ce urmează.„Preşedintele Naţiunii a decis să nu efectueze călătoria prevăzută pentru [...]
Premierul Ilie Bolojan susține că a luat act de demisia lui Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării Naționale și vicepremier al guvernului României. „Îi mulțumesc pentru activitatea depusă în exercitarea mandatului”, a transmis Bolojan. Acesta anunță că îi va propune președintelui României ca interimatul funcției să fie asigurat de dl Radu Miruță, ministrul [...]
Un număr de 6.640 şomeri, din care 3.985 femei, erau înregistraţi, la sfârşitul lunii octombrie, în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) iar rata şomajului s-a redus uşor, la 0,51%.În septembrie, rata şomajului a fost de 0,52%.Din total, 1.655 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj iar 4.985 erau şomeri neindemnizaţi. În [...]
Șeful Serviciilor de Cetățenie și Imigrare din SUA, Joseph Edlow, a declarat că președintele i-a ordonat să efectueze „o reexaminare riguroasă și completă a fiecărei cărți verzi pentru fiecare străin din fiecare țară care prezintă motive de îngrijorare”, potrivit BBC. Agenția a făcut referire la o proclamație din iunie a Casei Albe, care includea Afganistan, [...]
Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) felicită Craiova pentru câştigarea titlului Best Christmas Market in Europe, afirmâand că modelul Craiovei poate deveni standardul naţional pentru industria ospitalităţii şi turismului, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează. Craiova a fost desemnată Best Christmas Market in Europe, depăşind [...]
Unele plante purifică aerul, altele produc oxigen pe timpul nopții, iar multe dintre ele contribuie la reducerea stresului. Descoperă cele mai bune 10 plante ideale pentru dormitor și beneficiile pe care le aduc în viața ta de zi cu zi. 1. Sansevieria (Limba soacrei) Una dintre cele mai recomandate plante pentru dormitor. Produce oxigen chiar [...]
O şedinţă extraordinară a Executivului este programată pentru vineri, în vederea aprobării proiectului de lege referitor la pensiile magistraţilor, însă reuniunea depinde de transmiterea formală a avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a anunţat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu.Aceasta a declarat că: „Avizul CSM în privinţa pensiilor magistraţilor a fost emis, însă, din [...]
De ce le preferăm pe primele? Fiindcă e mai comod? Fiindcă trăim într-o epocă în care un clip de 15 secunde e considerat cultură vizuală? Nu uitați că încă există Teleenciclopedia - lansată în 1965 de Octavian Paler - și Magazin, săptămânal cultural-științific. Două relicve dintr-o epocă în care cultura nu avea nevoie de influencer ca [...]

