Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a avut, duminică, o întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean, preşedintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk, în cadrul căreia i-a transmis acestuia că o Ucraină europeană presupune şi respectarea deplină a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din această ţară, informează Agerpres.Abrudean participă la cel de-al patrulea Summit Parlamentar al Platformei Crimeea, care [...]
Cotidianul La Stampa arată că principala metodaă de „marketing” fraudulos folosită este cunoscută sub numele de „spoofing” și constă în mascarea numărului de telefon real al inițiatorului apelului. Astfel, pe ecranul telefonului poate fi afișat un număr de încredere, cum ar fi unul local sau chiar numărul oficial al unei bănci sau al unui furnizor [...]
Naţionala României a câştigat duminică, la Bistriţa, Trofeul Carpaţi, cu a treia victorie consecutivă, scor 37-28 (20-18), cu Austria, potrivit news.ro.În 27 noiembrie, tricolorele antrenate de Ovidiu Mihăilă debutează la Campionatul Mondial, cu Croaţia.Principalele marcatoare ale partidei au fost Grozav 11 goluri, Ostase 5, Necula 5, Boiciuc 3, Vasiliu 3, pentru România, respectiv K. Pandza [...]
În primele sale reacții după anunțul demisiei lui Greene, Trump a spus că ar saluta o eventuală revenire a sa pe scena politică, chiar dacă drumul ei înapoi „nu va fi deloc simplu”. Comentariile au urmat deciziei bruște a deputatei din Georgia de a renunța la mandat, hotărâre ce urmează să devină oficială la 5 [...]
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat duminica aceasta că, luni, ar urma să aibă o convorbire telefonică cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a discuta despre eforturile de pace privind Ucraina, adăugând că îi va propune relansarea transportului cerealelor, în condiţii de siguranţă, prin Marea Neagră, informează Agerpres.Turcia va face tot posibilul pentru [...]
Piața Habima din Tel Aviv s-a umplut sâmbătă seara de manifestanți, alături de lideri ai opoziției. Ei au cerut clarificarea eșecurilor din 7 octombrie 2023 și asumarea responsabilității politice. Demonstrația a avut loc în paralel cu un alt protest, în Piața Ostaticilor. Aici familiile victimelor solicită săptămânal repatrierea celor trei ostatici uciși rămași în Gaza. [...]
Preşedintele american Donald Trump i-a criticat dur pe liderii Ucrainei pentru ceea ce el a descris ca fiind o lipsă totală de recunoştinţă, în contextul în care înalţi oficiali americani se întâlnesc cu o delegaţie din Kiev pentru a negocia încetarea războiului dintre Rusia şi Ucraina, informează news.ro."Am moştenit un război care nu ar fi [...]
Sărutul, un gest preistoric: primele dovezi datează de acum peste 20 de milioane de ani Un nou studiu aruncă o lumină surprinzătoare asupra unuia dintre cele mai intime gesturi umane. Sărutul nu este doar apanajul romantismului modern, ci o practică moștenită din timpuri îndepărtate, de la un strămoș comun al marilor primate, susțin oamenii de [...]
Rolul „central” al Uniunii Europene trebuie să fie „pe deplin recunoscut” în orice plan de pace privind Ucraina, a afirmat, duminică, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, potrivit news.ro.„Orice plan de pace credibil şi durabil trebuie, în primul rând, să pună capăt masacrelor şi războiului, fără a planta seminţele unui viitor conflict”, a declarat şefa [...]
Proiectul de modificare a Codului Silvic vine în urma numeroaselor cazuri în care legislația actuală nu a permis sancționarea adecvată a intervențiilor abuzive asupra arborilor, în special în parcurile și zonele verzi ale orașelor mari. „Nu putem vorbi despre orașe sănătoase atâta timp cât legislația permite, prin omisiune, distrugerea arborilor din parcuri și spații verzi. [...]

