Potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă, raportul arată un context favorabil pentru Europa Centrală şi de Est, în condiţiile în care companiile de producţie şi logistică se uită mai atent la această regiune, datorită costurilor cu utilităţile mai accesibile şi forţei de muncă bine pregătite. Astfel, România se bucură de perspective pozitive şi de [...]
Banca Transilvania (BT) şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) au semnat un parteneriat pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din România, prin oferirea de finanţări garantate, reducerea costurilor şi simplificarea accesului la creditare, potrivit unui comunicat emis redacţiei.Convenţia de garantare face parte din mecanismul de garanţie de portofoliu pentru IMM-uri, prin care BT va [...]
CSM a publicat luni un comunicat de presă privind poziţia CSM faţă de declaraţiile Oanei Gheorghiu, vicepremierul Guvernului României, despre pensiile speciale. „Consiliul Superior al Magistraturii condamnă ferm declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu formulate în cadrul unui interviu televizat, prin care independența justiției și statutul magistraților au fost încălcate într-un mod iresponsabil și populist. Afirmaţiile formulate [...]
Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) a anunţat luni declanşarea unei ample anchete privind comisioane ilegale, spălare de bani şi îmbogăţire ilicită în sectoarele energiei şi apărării - ambele grav afectate de atacurile ruseşti, potrivit publicaţiei Kyiv Post.Printre persoanele vizate se numără ministrul Justiţiei, Herman Haluşcenko, fost ministru al energiei, şi Timur Mindici, coproprietar al [...]
Tranzacționarea cripto nu a fost niciodată pentru cei slabi de inimă — dar găsirea unei platformă cripto cu taxe mici care oferă cu adevărat viteză, fiabilitate și transparență? Acest lucru este și mai rar. Piețele se mișcă rapid, emoțiile sunt intense, iar pentru majoritatea traderilor, costul ascuns este îngropat într-un singur cuvânt — comisioane. Fiecare [...]
Garda Elveţiană, unitatea militară responsabilă cu protecţia Papei, a deschis o anchetă internă după relatări privind un incident cu tentă antisemită produs luna trecută, a anunţat luni Vaticanul, citat de Reuters.Două femei evreice au declarat presei că, pe 29 octombrie, un membru al Gărzii Elveţiene le-ar fi insultat şi ar fi făcut un gest jignitor [...]
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a lansat în dezbatere un proiect de modificare a Legii privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Modificările vizează 18 măsuri, printre care sprijinirea tinerilor aflați la început de carieră, protejarea și reintegrarea persoanelor vulnerabile, inclusiv victimile traficului de persoane, dar și mamele cu [...]
Edenred Finance, unul dintre principalii furnizori europeni de servicii de rambursare a taxelor, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat iniţierea unei colaborări strategice cu Shell Fleet Solutions, divizia globală de soluţii de mobilitate a companiei Shell, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.Parteneriatul vizează simplificarea şi accelerarea procesului de rambursare a TVA-ului şi a accizelor [...]
Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu au venit ieri seară la Domeniul Știrbey, bucurându-se de momente memorabile la evenimentul culinar. „S-au închis primele cinci zile de pop-up, o experiență intensă, plină de emoții, alături de colegii mei minunați, care au venit să-mi fie aproape în acest proiect de suflet”, a declarat [...]
Un număr de 828.927 de români au beneficiat, în 2024, de servicii medicale acoperite prin asigurările voluntare de sănătate, potrivit unui comunicat al UNSAR, transmis redacţiei. Datele confirmă creşterea interesului pentru aceste soluţii de protecţie suplimentară, care completează sistemul public de sănătate.„Tot mai mulţi români înţeleg rolul asigurărilor voluntare de sănătate, care permit accesul rapid [...]

