Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a evitat, joi, să confirme sau să infirme atacul american asupra instalaţiilor portuare din Venezuela, menţionat la începutul săptămânii de omologul său Donald Trump, deschizând totuşi uşa negocierilor cu Washingtonul, informează news.ro.Puterea venezueleană este supusă unei presiuni puternice din partea Statelor Unite, care au desfăşurat o flotilă de război în Caraibe [...]
Familia Kim a condus Coreea de Nord cu o mână de fier timp de decenii, iar un cult al personalității care înconjoară așa-numita lor „linie genealogică Paektu” domină viața de zi cu zi în această țară izolată. Actualul lider, Kim Jong Un, este al treilea în linia de succesiune a singurei monarhii comuniste din lume, [...]
Marile companii din domeniul plăţilor şi tehnologiei accelerează dezvoltarea infrastructurii pentru ceea ce consideră a fi următoarea etapă majoră a comerţului global, adică agenţii de inteligenţă artificială capabili să caute produse, să compare preţuri şi să finalizeze achiziţii în numele consumatorilor, potrivit CNBC.Conform sursei citate, noul model, cunoscut sub denumirea de „comerţ prin agenţi AI”, [...]
De la perioadele strict interzise pentru cununia religioasă, până la sumele tot mai mari care se pun în plic, organizarea unei nunți vine cu reguli clare și costuri pe măsură. Când NU se fac nunți în 2026 Deși cununia civilă poate fi programată oricând, cununia religioasă este supusă restricțiilor impuse de calendarul bisericesc. În 2026, [...]
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru bărbaţii între 19 şi 27 de ani, cu o durată de aproximativ 75 de zile, subliniind că scopul este pregătirea tinerilor pentru responsabilităţi civice şi întărirea apărării ţării, în timp ce serviciul civil rămâne o alternativă pentru cei cu obiecţii de conştiinţă, potrivit Ziare.com.„În [...]
Dacă în sezonul cald portbagajul devine adesea un spațiu de depozitare temporar, în perioadele cu ger lucrurile stau complet diferit. Temperaturile dintr-un autoturism parcat pot ajunge rapid la valori negative, similare cu cele de afară, iar acest lucru poate duce la deteriorarea gravă a unor obiecte sau chiar la situații periculoase. Obiectele pe care nu [...]
Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, potrivit AFP.Conform sursei citate, odată cu intrarea în noul an, Bulgaria, care a aderat la UE în 2007, a renunţat la leva, moneda naţională în [...]
Autoritățile americane au anunțat în octombrie că 13 companii italiene de paste vor fi supuse unei taxe suplimentare de 92%, peste tariful standard de 15% aplicat majorității importurilor din Uniunea Europeană, începând din ianuarie 2026. Două dintre firme, La Molisana și Garofalo, au fost acuzate că vând pastele la prețuri neloial de mici, potrivit NBC [...]
Începutul anului 2026 aduce în Rusia majorarea TVA de la 20% la 22%, pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ucraina, sporind presiunile cu care se confruntă bugetele gospodăriilor, conform DPA.Potrivit sursei citate, creşterea TVA ar urma să aducă la bugetul de stat 1.187 de miliarde de ruble, sau aproximativ 15 miliarde de dolari, în [...]
Anul 2026 ar putea depăși pragul de 1,4°C peste nivelul preindustrial. Avertisment dur al Met Office Temperaturile globale continuă să crească alarmant. Potrivit unei prognoze publicate de serviciul meteorologic britanic Met Office, anul 2026 ar putea deveni al patrulea an consecutiv în care încălzirea globală depășește pragul de 1,4 grade Celsius față de perioada preindustrială, [...]

