• Europa își propune să joace un rol mai vizibil în noua cursă spațială, iar Germania își asumă deschis ambiția de a fi în prima linie, considerând momentul drept o oportunitate istorică pentru Berlin, potrivit Euronews. Următoarea aselenizare cu echipaj uman este programată pentru anul 2027, în cadrul programului Artemis coordonat de NASA. Spațiul a redevenit [...]

  • Sindicatul salariaţilor din ANCOM, reprezentat de casa de avocatură fondată de Gheorghe Piperea (AUR), a avut câştig de cauză la Curtea de Apel în procesul deschis împotriva Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în comunicaţii, potrivit Hotnews. Reorganizarea ANCOM face parte din planul de reformare a unor instituţii cheie demarat de către premierul Ilie Bolojan [...]

  • Televiziunea de stat a relatat despre demisia lui Mohammad Reza Farzin, în timp ce comercianții și proprietarii de magazine s-au adunat pe strada Saadi din centrul Teheranului, precum și în cartierul Shush, lângă Marele Bazar din Teheran. Comercianții de la piață au jucat un rol crucial în Revoluția Islamică din 1979, care a înlăturat monarhia [...]

  • ArcelorMittal Hunedoara a semnat, luni, un acord de principiu cu UMB Steel SRL privind vânzarea tuturor activelor sale, pentru un preţ total de 12,5 milioane de euro, la care se adaugă TVA, potrivit Hotnews.Conform sursei citate, UMB Steel SRL este o companie controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, cunoscut pentru activităţile sale din sectorul [...]

  • Khaleda, în vârstă de 80 de ani, suferea de ciroză hepatică avansată, artrită, diabet și probleme pulmonare și cardiace, au declarat medicii ei, potrivit Reuters. Ea s-a confruntat cu cazuri de corupție despre care a spus că au fost motivate politic, dar în ianuarie 2025, Curtea Supremă a achitat-o ​​pe Zia în ultimul caz de [...]

  • Kremlinul a declarat marţi că presupusul atac cu drone ucrainene asupra reşedinţei prezidenţiale din regiunea Novgorod va înăspri poziţia Rusiei cu privire la un posibil acord de pace pentru a pune capăt luptelor din Ucraina, potrivit Reuters.„Această acţiune teroristă are ca scop blocarea procesului de negociere. onsecinţa diplomatică va fi înăsprirea poziţiei de negociere a [...]

  • Ca atmosfera de sărbătoare să nu fie stricată, albinuțele Spring FARMA – Farmacia la preț mic s-au pus serios pe treabă. S-au pregătit cum se cuvine pentru a te ajuta să-ți menții starea de bine, chiar și atunci când mesele tradiționale, vinul și deserturile devin mai generoase decât de obicei. În acest context, rolul farmacistului [...]

  • Gigantul american Meta a cumpărat startup-ul de AI Manus cu două miliarde de dolari, adică exact la evaluarea pe care i-ar fi dat-o o nouă rundă de finanţare aflată în plină negociere, relatează news.ro.Manus este o companie cu sediul în Singapore, relatează news.ro, specializată în dezvoltarea agenţilor de inteligenţă artificială, pe care îi comercializează către [...]

  • Datele indică o problemă socială tot mai gravă, cu implicații majore pentru securitatea internă a Federației Ruse. Potrivit publicației independente ruse Vertska, aproximativ 550 de civili ruși au fost uciși, iar alți 465 au fost răniți de veterani reveniți de pe frontul ucrainean. Mai mult de jumătate dintre decese ar fi fost provocate de foști [...]

  • Liderul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat o uzină care fabrică noi modele de lansatoare de rachete multiple, lăudând capacitatea acestora de a "anihila inamicul", o nouă demonstrare de către Phenian a capacităţilor sale militare, informează marţi agenţia oficială KCNA, transmite AFP.Această vizită a fost relatată în contextul în care Kim Jong Un s-a arătat [...]