„Victor Ponta nu a fost niciodată masterand la universitatea noastră”, a declarat președintele Universității din Catania, Antonino Recca, într-un răspuns la o solicitare formulată de jurnaliștii din România. De asemenea, în CV-ul oficial publicat pe site-ul Camerei Deputaților, dar și pe site-ul propriu, Victor Ponta a scris că a obținut în perioada martie-iunie 2000 „Masterul în [...]
„Aici va începe, sâmbătă, construcția ansamblului de poduri peste râul Prut. Vorbim de două poduri, câte unu pe fiecare sens. De fapt, vorbim de începerea construcției la primul pod peste Prut de după Revoluție. E un pas important, dar tot la fel de important e faptul și că aceste poduri sunt în continuarea viitoarei autostrăzi [...]
Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, a avut un atac dur la adresa fostului partener politic, Victor Ponta, pe care îl acuză că ar fi fost principalul vinovat pentru destrămarea Uniunii Social-Liberale (USL).Antonescu a afirmat că destrămarea alianței a fost cauzată de „o combinaţie tipică de deep-state, ocultă”, în care Victor Ponta ar fi [...]
Biroul permanent a primit o notă oficială cu privire la absențele nemotivate ale deputaților, iar în fruntea listei se află nume sonore din politică, arată știrileprotv.ro.Cine se află în topul rușinii?Potrivit documentului, deputatul Alexandru Popa se detașează ca lider la capitolul absențe nemotivate, lipsind fără explicații în patru zile din luna februarie: 17, 18, 19 [...]
Sursele Realitatea PLUS spun că joi, cu două zile înainte de a-i expira măsura controlului judiciar, Călin Georgescu a fost citat la Parchetul General. Acolo va fi informat că îi este prelungită această măsură în ancheta declanșată de procurori încă din luna februarie. Din acel moment, potrivit acelorași surse, nu s-a mai lucrat nimic în [...]
UE prezintă un plan în valoare de 1,1 miliarde de dolari pentru dezvoltarea inteligenței artificiale
Strategia „Apply AI” a executivului UE a urmat unui plan de acțiune prezentat în aprilie, care urmărește să reducă povara reglementărilor și costurile pentru startup-urile care se luptă să se conformeze normelor istorice privind inteligența artificială, care au intrat în vigoare în august 2024. Măsura subliniază, de asemenea, obiectivul Europei de a obține autonomie strategică [...]
Acestea au ajuns la o pondere de 17,3% în soldul totalStudiu Cushman & Wakefield EchinoxInvestițiile străine directe din construcții și tranzacții imobiliare s-au majorat de peste trei ori în valoare absolută în perioada 2014 – 2024, respectiv cu 15,1 miliarde euro, ajungând la 21,6 miliarde euro la finalul anului trecut, astfel că ponderea acestui sector [...]
"În plină campanie electorală, prigoana împotriva lui Călin Georgescu continuă: joi este chemat la Parchet! Jos cenzura și statul totalitar!" a scris George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, într-o postare pe Facebook.Reacția vine la scurt timp după ce Realitatea Plus a anunțat, pe surse, că fostul candidat suveranist Călin Georgescu a fost citat la [...]
"V-am promis astăzi o schemă puturoasă care, după părerea multora, are și puternice conotații penale. Înainte de a intra în pâine, vreau să vă atrag atenția asupra unui lucru: există o temă extrem de personală pentru Nicușor Dan, pe care am refuzat să o fac publică. Primul, pentru că eu nu m-am simțit confortabil să [...]
Procedura a fost adoptată în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Hotărârii Camerei Deputaților nr. 9/2025, iar evaluarea profesională va consta în parcurgerea unor etape obligatorii, în funcție de specificul fiecărui compartiment.Una dintre aceste etape vizează verificarea cunoștințelor teoretice necesare în îndeplinirea atribuțiilor, printr-un test grilă, ce reprezintă maximum 50 de puncte.O a doua etapă [...]

