În 2026, Boboteaza își păstrează aceeași forță spirituală, fiind momentul în care credincioșii își îndreaptă inimile către curățire, binecuvântare și protecție divină pentru noul an. În tradiția creștină, această zi amintește de clipa în care Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul, iar cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de [...]
Cotaţia aluminiului a atins vineri pragul de 3.015,50 dolari pe tonă, marcând un nivel record pentru ultimii trei ani, potrivit DCBusiness.ro. Creşterea vine pe fondul temerilor privind reducerea ofertei şi al anticipărilor privind cererea globală, în special din sectoarele construcţii şi energie regenerabilă, a relatat sursa amintită.Conform sursei citate, capacităţile de producţie din China şi [...]
Un proiect de lege depus la Parlament chiar înainte de vacanța de iarnă a aleșilor prevede ca gărzile efectuate de medici, obligatorii prin contract, să fie recunoscute oficial ca vechime în muncă. Propunerea legislativă înregistrată la Senat chiar în pragul Sărbătorilor aparține senatorului AUR Cătălin Silegeanu, însă este semnată și de alți 68 de parlamentari, [...]
Omenirea se află într-o cursă contracronometru cu inteligenţa artificială şi „s-ar putea să nu mai aibă timp” să se pregătească pentru riscurile de siguranţă generate de sistemele AI de ultimă generaţie, a avertizat David Dalrymple, expert în siguranţa inteligenţei artificiale, conform cotidianului britanic The Guardian, citat de Antena 3 CNN, care a menţionat că expertul [...]
Epoca banilor ieftini s‑a încheiat, dobânzile ridicate sunt noua normalitate. Economiile care oferă stabilitate și predictibilitate vor avansa; celelalte vor rămâne pe margine. Pentru țara noastră, 2026 va fi un test de responsabilitate economică și politică. România începe cursa lui 2026 cu indicatori amestecați. Datoria publică se apropie de 60% din PIB - nivel încă [...]
Delcy Rodriguez, vicepreşedinta din Venezuela care a preluat interimar funcţia de preşedinte al ţării, "va plăti, probabil, mai scump decât Nicolas Maduro dacă nu va face ce trebuie", a declarat liderul american Donald Trump, potrivit Antena 3 CNN. Conform sursei citate, Trump a spus că Rodriguez este gata să coopereze cu SUA.„Ea este, în esenţă, [...]
La doar câteva zile de la începutul noului an, Donald Trump se confruntă cu critici în mediul online, după acțiuni care par să contrazică promisiunea sa de Anul Nou, scrie Indy100. În cadrul unui eveniment organizat în noaptea de Revelion la Mar-a-Lago, președintele SUA a declarat că rezoluția sa pentru 2026 este una simplă: „Pace. [...]
Instalaţiile de producţie şi rafinare ale companiei petroliere de stat PDVSA funcţionau normal sâmbătă şi nu au suferit pagube în urma atacului Statelor Unite menit să ducă la capturarea preşedintelui Venezuelei, potrivit a două surse familiarizate cu operaţiunile companiei, informează news.ro.Forţele americane l-au capturat pe preşedintele Nicolas Maduro, a declarat preşedintele SUA Donald Trump, după [...]
„În urma tragediei din Crans-Montana, a urmat un proces dificil de identificare a victimelor și, alături de familia și apropiații săi, am sperat că tânărul român va fi găsit printre cei cu șanse de supraviețuire. Din păcate, am fost informați de familie și de autoritățile elvețiene că a fost confirmat decesul său”, a spus ministrul [...]
Premierul Ilie Bolojan a declarat că reforma administaţiei ar urma să se facă chiar din această lună şi că aceasta ar prevede, pe lângă reducerea chelturilor, eficientizarea cheltuielilor de personal. Bugetul ar putea fi adoptat în luna februarie, informează news.ro.”Reforma administraţiei, conform discuţiilor pe care le-am avut în coaliţie, ar urma să se facă în [...]

