Organizarea summitului dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump, programat să aibă loc la Budapesta, ridică o problemă majoră: modul în care liderul de la Kremlin va ajunge în spaţiul aerian al Uniunii Europene, potrivit BBC.Avioanele ruseşti au interdicţie de zbor în spaţiul aerian al UE şi al SUA, impusă după invazia [...]
Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), transferul a fost organizat la solicitarea echipei medicale de la Spitalul Universitar, în colaborare cu Ministerul Sănătății. Transportul este efectuat cu avionul SMURD al Inspectoratului General de Aviație (IGAv), pacientul fiind intubat și monitorizat permanent de echipa medicală pe durata zborului. Victima prezintă prezintă arsuri extinse și multiple [...]
Beijingul şi Washingtonul au convenit să reia negocierile comerciale la nivel înalt şi să evite o nouă rundă de escaladare tarifară, potrivit AFP.Secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a anunţat vineri o întâlnire cu vicepremierul chinez He Lifeng, responsabil cu comerţul, care va avea loc săptămâna viitoare pentru a pregăti discuţiile dintre liderii celor două mari [...]
Într-un interviu sincer, fosta membră a trupei Spice Girls a povestit că a ales să își scoată implanturile în 2004, când a decis să fie luată în serios în lumea modei. „Nu o să mint, probabil că am făcut-o pentru a atrage atenția, pentru că îmi căutam identitatea”, a spus Victoria într-un fragment din noul [...]
Pe lângă rolul său în răspândirea creșinismului, acesta a avut darul vindecării. A fost un medic iscusit iar rugăciunile îndreptate către el le-au redat oamenilor sănătaea. Originea și chemarea Sfântului Luca Născut în Antiohia, Siria, Sfântul Luca s-a remarcat încă din copilărie prin pasiunea pentru învățătură și îndeletniciri practice. Pe lângă vocația sa de medic, el [...]
Rezultatul? Un gem catifelat, cu o aromă florală și note calde, care oferă o experiență gustativă complexă, perfect echilibrată între dulce, acrișor și condimentat. Are o culoare aurie cu reflexe de chihlimbar, un parfum discret de vanilie și o prospețime dată de sucul de lămâie. Este acel gen de delicatesă care transformă o simplă dimineață [...]
Alinierea Lunii în opoziție cu Saturn pare intensă la început, dar în spatele acestei tensiuni se ascunde o lecție de viață: răbdarea, disciplina și renunțarea la ce nu mai funcționează aduc binecuvântări reale. Pentru aceste trei semne zodiacale, ziua de sâmbătă vine cu semne subtile de noroc, șanse neașteptate și recompense pentru eforturile tăcute. Universul [...]
La secțiunea canto, tânăra artistă a obținut o medalie de aur, o plachetă de aur și o medalie de argint. Datorită performanțelor artistice, eleva a fost înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, derulată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Drumul ei în muzică a început încă [...]
În plin octombrie, în ”crucea” săptămânii, am luat la pas centrul Bucureştiului, pe urma berăriilor de altă dată. Nicio grijă - multe dintre ele mai „funcţionează” doar în poveştile spuse cu talent şi pasiune de Damian Anfile (ghidul nostru), unul dintre acei oameni care nu doar cunosc istoria, ci ştiu şi cum să o facă [...]
Este ediția în care se va obține cea mai mare sumă de până acum, dar și una dintre cele mai spectaculoase combinații de momente care vor ridica sala în picioare. Un număr de acrobați pe motocicletă îi va face pe jurați să privească printre degete, din cauza gradului extrem de periculos al execuției. „Mi-a stat [...]

