Oficial din Ministerul Energiei: Lukoil va fi obligată să vândă rafinăria Petrotel Ploieşti după sancţiunile impuse de SUA
După sancţiunile anunţate de Statele Unite împotriva giganţilor ruşi Rosneft şi Lukoil, compania rusă va avea „obligaţia” de a vinde rafinăria Petrotel Ploieşti înainte de termenul limită de luna viitoare, a declarat Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-un interviu pentru publicaţia Politico.
„Ne-am bucura să nu mai avem Lukoil”, a spus Buşoi, citat de publicaţia americană într-o analiză privind efectele tarifelor impuse joi de preşedintele Donald Trump asupra Uniunii Europene.
Situaţia este similară în Bulgaria, unde Lukoil deţine rafinăria Neftochim Burgas. Potrivit analistului Martin Vladimirov, aceasta va trebui „să-şi înceteze activitatea pe 21 noiembrie” dacă nu va fi vândută.
Totuşi, potrivit Profit.ro, afirmaţia privind „obligaţia” de vânzare este dificil de aplicat în practică, întrucât nu există cumpărători interesaţi. Bulgaria încearcă de mai mulţi ani, fără succes, să intermedieze vânzarea rafinăriei de la Burgas, considerată mai atractivă decât Petrotel.
Lukoil România SRL, operatorul reţelei de benzinării din ţară, a înregistrat în 2024 o pierdere de 145 milioane de lei, în timp ce Petrotel-Lukoil SA, care administrează rafinăria din Prahova, a raportat în 2023 un profit de 62 milioane de lei, conform datelor Profit.ro.
Deşi Uniunea Europeană nu a inclus Lukoil pe lista companiilor sancţionate, decizia americană ar putea avea efecte indirecte asupra României, deoarece sancţiunile vizează şi „entităţile deţinute în proporţie de peste 50% de companiile desemnate”, cum este cazul Litasco SA, filiala elveţiană prin care Lukoil controlează operaţiunile din România.
Un trader elveţian citat de publicaţie a avertizat că „marea problemă este reprezentată de sancţiunile secundare”, care ar putea lovi băncile sau companiile europene implicate în comerţul cu petrol rusesc şi conectate la sistemul financiar american.
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat pentru ştiripesurse.ro că sancţiunile vor fi discutate la nivelul Comisiei Europene, care negociază direct cu SUA. „Astfel de tarife nu se negociază individual. Dacă tariful creşte semnificativ, evident va creşte şi preţul la pompă, dar deocamdată nu suntem în acest scenariu”, a precizat ministrul.


