PAMFLET: Dictatul Casei Albe asupra Venezuelei
Trump a simplificat democraţia şi, fără vreo aprobare a Congresului, fără vreo deliberare ONU, a ordonat armatei SUA să invadeze Venezuela şi să-i aresteze cuplul prezidenţial, ceea ce, în mod eficient, militarii americani au şi făcut, în dimineaţa zilei de 3 ianuarie.
Întrebat de ce nu a luat aprobarea Congresului (cum îl obligă Constituţia SUA), Trump a răspuns că nu a vrut să se complice.
Corect.
A dat ordin armatei.
Armata a trecut Prutul.
Constituţia ne încurcă.
Congresul o freacă.
Până votează Congresul, Maduro fuge în Rusia.
Aşa, pac!
Pe întâi, lăsăm soldaţii să asculte Concertul de la Viena, că sunt şi ei oameni; pe doi, termină ţuica sau ce beau ei şi se opresc din beţie, iar noaptea următoare – Caracaaaaas!
E război sau e vacanţă?
Nu ştim, nu s-a declarat nici una, nici alta.
Îmbinăm frumosul cu utilul.
Mă rog, Trump nu este singurul preşedinte american care a făcut-o fără Congres.
În Dicţionar, democraţia simplificată de Donald Trump, în care întreaga putere de decizie este concentrată de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forţă şi coerciţie, poartă numele de „dictatură”.
Din câte se vede, dictatura se poate instaura într-o ţară foarte democratică, dar şi pe plan internaţional, prin ordinul unui geniu stabil.
Oamenii se pot obişnui cu orice.
Am auzit o poveste (poate era un banc) despre cum Melania Trump i-ar fi cerut lui Donald Trump să-i interzică dulciurile lui Barron Trump, pe când băieţelul avea unsprezece ani şi dinţii stricaţi.
În loc de asta, Donald Trump ar fi demolat toate chioşcurile cu dulciuri, îngheţată şi vată de zahăr din jurul Casei Albe.
Atacul asupra Venezuelei este o extensie a acestei reacţii inteligente de protecţie pentru Barron Trump, ca să-l ferească şi de droguri.
Sigur, asta dacă este adevărat ceea ce spune acest preşedinte american, Donald Trump, cum că i-a arestat pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi pe prima doamnă Cilia Adela Flores de Maduro, pentru că i-a prins făcând trafic cu bomboane.
Sau „narco-terorism”.
Venezuela se află pe primul loc în lume în privinţa rezervelor de petrol; urmează, în ordine, Arabia Saudită, Iran, Canada şi Irak.
Asta nu este o frază de aici (aici este un pamflet), ci este din universul care include OPEC.
Ce legătură are narco-terorismul cu frazele despre petrol?
În mod normal, niciuna.
În mod trumpian, orice se poate spune despre orice vrea el: ca să instaureze democraţia în Venezuela, Trump îl va trimite pe Marco Rubio să o guverneze, până va găsi un preşedinte potrivit, sau se înţelege cu Elon Musk să-l încoroneze în colonie.
Asta s-ar putea să dureze cam trei ani, până la 20 ianuarie 2029, când i se termină mandatul lui Trump.
În timpul ăsta, narco-terorismul venezuelean va fi obligat să nu mai livreze petrol Chinei, ci Statelor Unite ale Americii, probabil fără să mai fie vreo blocadă din partea Statelor Unite ale Americii.
În China trăieşte un om cu nume de variabilă algebrică: Xi.
Xi este preşedintele Chinei.
Xi este un om comunist şi, deci, un om al principiilor înalte.
Ei bine, Xi a început să se sufoce de indignare că Trump calcă în picioare dreptul internaţional.
Indignarea lui Xi nu are nicio legătură cu petrolul venezuelean (Venezuela nu intră nici în top 15 furnizori ai Chinei).
Xi îl are în genunchi pe prietenul Putin, care îi dă cel mai mult petrol şi i-l dă la preţ de solduri, de când nu mai alimentează Europa.
Xi nu este indignat că Putin calcă în picioare dreptul internaţional din 2014, când Rusia a ocupat Crimeea şi că ulterior a declanşat un război de cucerire teritorială care ţine şi astăzi.
Xi pare un comunist de tip nou, mai maleabil decât ilegaliştii noştri, capabil de dublă măsură.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, este şi el sufocat de indignare că americanii calcă în picioare dreptul internaţional, dar motivul lui secret este altul.
Putin nu mai deţine monopolul invaziilor neruşinate.
Trump a încercat şi a şi reuşit.
Mulţi spun că guvernarea psihedelică a lui Donald Trump nu prea a livrat nimic cetăţeanului de rând, ci doar miliardarilor.
Un război este exact ceea ce îi trebuie ca să se justifice: „Ce vreţi, e război!”
Până în 2029, dacă nu rămâne anul ăsta fără susţinere în Congres sau nu apare ceva foarte grav în Dosarele Epstein.
