Trump confirmă întâlnirea cu Putin la Budapesta şi spune că va media între Rusia şi Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că viitoarea întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin, programată să aibă loc la Budapesta, va fi una bilaterală, însă Washingtonul va menţine legătura cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit CNN.
„Va fi o întâlnire dublă, dar îl vom avea pe preşedintele Zelenski în contact. Există mult sânge rău între cei doi preşedinţi, şi nu vorbesc în afara contextului când spun asta”, a declarat Trump.
Liderul american a precizat că, în cadrul acestui proces, intenţionează să joace rolul de „preşedinte mediator”, menţinând „o anumită distanţă” între cei doi lideri est-europeni. „Trei preşedinţi, iar eu sunt preşedintele mediator. Nu este o situaţie uşoară. E mai simplu când oamenii se plac între ei, dar poate lucrurile se vor schimba”, a afirmat Trump.
Întâlnirea de la Budapesta a fost convenită în urma unei convorbiri de două ore între Trump şi Putin, iar data exactă urmează să fie stabilită.


